DDR3 vs DDR4 – Avantaje și dezavantaje ale memoriilor RAM

DDR3 vs DDR4 – Avantaje și dezavantaje ale memoriilor RAM

Timp de citit: 3 minutes

Performanțele computerelor sunt influențate de componentele existente, cele mai importante în acest sens fiind procesorul, memoria RAM, hard-disk-ul și placa video. Împreună, acestea funcționează ca un sistem unitar, ce răspunde cerințelor într-un mod mai mult sau mai puțin corespunzător. Computerele, fie desktop, fie laptop, sunt utilizate intens într-o gamă variată de domenii. Viteza de răspuns a acestora este importantă, pentru că permite ca munca să fie făcută rapid, fără stres și într-un mod corespunzător. 

În articolul de mai jos vei afla ce este memoria RAM și cum reușește această componentă să influențeze modul în care calculatoarele sau laptopurile funcționează. În plus, vei afla care sunt principalele tipuri de memorii RAM utilizate în prezent și care sunt diferențele dintre acestea, precum și ce avantaje și dezavantaje oferă utilizatorilor. 

Cuprins

1. DDR3 vs DDR4 – Ce este memoria RAM și cum influențează performanțele computerului

2. Diferențele dintre DDR3 și DDR4 – Avantaje și dezavantaje

1. DDR3 vs DDR4 – Ce este memoria RAM și cum influențează performanțele computerului

DDR3 vs DDR4 – Avantaje și dezavantaje ale memoriilor RAM

Memoria RAM este un tip de memorie ce are rolul de a prelua datele și a asigura transferul lor între hard-disk și procesor. Informațiile stocate pe plăcuțele de memorie RAM sunt disponibile doar atât timp cât dispozitivul este conectat la curentul electric, în momentul în care computerul este închis, informațiile pierzându-se. Acronimul RAM vine de la sintagma Random Acces Memory ce desemnează tocmai această caracteristică. 

Prin caracteristicile sale, memoria RAM influențează viteza dispozitivului, eficiența acestuia și consumul de energie. De-a lungul timpului, computerele au utilizat mai multe generații de memorie RAM, fiecare nouă categorie venind cu inovații în ceea ce privește cantitatea de memorie, consumul de energie, cantitatea de căldură eliminată și rata de transfer a datelor. Cele mai folosite în ultimii ani sunt memoriile DDR3, cu o capacitate de până la 16 GB pe plăcuță și cu o viteză între 1066 și 2133 Mhz, și DDR4, cu o capacitate de până la 128 GB pe plăcuță și cu o viteză de transfer a datelor între 2133 și 3333 Mhz. 

2. Diferențele dintre DDR3 și DDR4 – Avantaje și dezavantaje

DDR3 vs DDR4 – Avantaje și dezavantaje ale memoriilor RAM

Cele două generații de memorii RAM au apărut în anul 2007 și respectiv 2014. Principala deosebire dintre acestea este faptul că cele din a doua categorie sunt mai eficiente și permit obținerea unor performanțe superioare față de cele din prima categorie. 

Memoria RAM de tip DDR3 este prezentă încă pe o serie de dispozitive mai vechi și cu performanțe mai scăzute, dar reușește să facă față unor cerințe medii, precum vizionarea de filme sau navigarea pe Internet. Avantajele acestui tip de memorie sunt reprezentate de costul mai scăzut și de rata mai ridicată de transfer a datelor de până la 6400 MBps.

Memoria RAM de tip DDR4 funcționează la un voltaj de doar 1.2 V, mai scăzut cu aproximativ 20% față de generația a treia, ceea ce oferă un consum mai redus și o cantitate mai mică de căldură rezultată. Această caracteristică este importantă în special în cazul laptopurilor care au tendința de a se supraîncălzi și de a consuma rapid energia din acumulator. 

Cel mai important avantaj este, însă, viteza la care operează memoria, aceasta pornind de la 2133 MHz, care este superioară modulelor DDR3. Caracteristica se va observa în practică prin creșterea semnificativă a vitezei dispozitivului, răspunsul la comenzi fiind aproape instantaneu. Un dezavantaj al acestei memorii este necesitatea realizării unei investiții sporite comparativ cu cea făcută pentru generația anterioară. 

Alegerea făcută între cele două tipuri de memorie trebuie să țină cont și de placa de bază a sistemului, deoarece aceasta permite fie utilizarea generației a treia, fie a generației a patra. Acest lucru înseamnă că pe aceeași placă de bază nu pot fi montate două tipuri diferite de memorie RAM, ci doar o plăcuță compatibilă cu sistemul. Pentru upgradarea unui computer, se va achiziționa o plăcuță RAM de același tip (fie DDR3, fie DDR4). Pentru noile achiziții, specialiștii recomandă echipamentele ce utilizează memorii DDR4, deoarece performanțele vor fi clar superioare, iar investiția în plus va merita, cu siguranță. 

În concluzie, cunoașterea diferențelor dintre cele două tipuri de memorie RAM este importantă, pentru că pot fi puse în balanță avantajele și dezavantajele fiecărui tip, ceea ce permite alegerea corectă a dispozitivului în funcție de necesități. 

Leave a Reply