Refurbished – Ce înseamnă, refurbished vs second hand?

Timp de citit: 7 minutes

Sistemele computerizate apărute în ultimii ani formează, cu siguranță, un element care îi atrage pe foarte mulți dintre pasionații de tehnologie. Dorința de a deține un computer sau un laptop nou, cu cele mai tari dotari si cu performanțe garantate la cel mai inalt nivel, este una reala pentru cei interesati de acest domeniu. De multe ori, însă, există posibilitatea de a fi necesar un efort financiar important, pentru a avea acces la aceste tehnologii de ultimă oră.

Fiind un domeniu atât de dezvoltat și care stârește interes în toată lumea, piața sistemelor computerizate oferă deseori prețuri care îi sperie și pe cei mai determinați dintre cei interesați de aceste sisteme. Din fericire, există modalități mai puțin costisitoare prin care poți ajunge să deții un laptop sau un computer de calitate, aliniat standardelor moderne.

Principala modalitate este cea de a investi în produse refurbished. Ce înseamnă refurbished? Aceasta este întrebarea la care îți vom răspunde în detaliu, în cele ce urmează. De asemenea, te vom ajuta să descoperi care sunt toate avantajele oferite de un aparat computerizat refurbished, care este câștigătorul duelului refurbished vs second hand, precum și alte informații utile despre acest concept.

1. Ce înseamnă refurbished? Ce înseamnă laptop refurbished și ce înseamnă calculator refurbished?

Se întamplă tot mai des ca pe site-urile magazinelor care se ocupă de comercializarea de produse electronice să fie utilizată noțiunea de refurbished. Aceasta poate fi pusă în aceeași categorie cu noțiunile de second hand sau resigilat. Între toate există, însă, diferențe. Pe cele dintre produsele refurbished și variantele second hand ți le vom clarifica în cele ce urmează.

De foarte multe ori, oamenii devin reticenți atunci cand observa ca un produs este refurbished. Exista o percepție greșită, conform căreia produsele refurbished sunt variante care prezintă foarte multe defecte și care nu funcționează așa cum ar trebui. Pentru ca percepția să fie una corectă, este necesar să se cunoască definiția termenului.
Un produs refurbished este unul care a fost analizat, reparat și restaurant în așa fel încât să se prezinte într-o stare cât mai apropiată de cea nouă. Cu cât investiția producătorului sau a terței părți care se ocupă de procesul de refurbishing este una mai generoasă, cu atât situația produsului va fi mai bună. În același timp, va crește și prețul.

Produsele refurbished pe care le poți achiziționa au fost reparate, în cazul în care au fost returnate cu defecțiuni. Sunt două categorii esențiale de produse. Produsele care se încadrează în prima sunt cele care au fost utilizate pentru o perioadă mai lungă de timp și returnate prin intermediul unor programe speciale, precum cele de tip Rabla.

A doua categorie este formată din produse care au fost returnate imediat după achiziție, deoarece utilizatorii au remarcat anumite defecte de fabrică. Acestea sunt produse pe care un magazin care comercializează produse refurbished le poate repara imediat și le poate aduce în stare optimă de funcționare. Această categorie de produse refurbished este cea mai căutată, dar și cea mai scumpă.

Tehnologiile computerizate sunt unele dintre cele mai populare și căutate, în prezent, deoarece foarte multe dintre activitățile cotidiene se desfășoară cu ajutorul computerelor. Pe lângă scopurile profesionale pe care le poate avea un utilizator de laptopuri sau calculatoare, există și obiective de relaxare și divertisment.

Ce înseamnă refurbished? Ce înseamnă laptop refurbished și ce înseamnă calculator refurbished?

Pasionații de gaming, de exemplu, sunt mereu interesați de progresul din acest domeniu. Totodată, antreprenorii care doresc să își deschidă o afacere prin care să ofere prestări de servicii sau chiar bunuri, au nevoie de o flotă de computere. În cazul lor, computerele refurbished sunt o variantă care oferă o mulțime de avantaje importante.

Un calculator refurbished reprezintă un computer în stare excelentă de funcționare. Spre deosebire de unul nou, acesta a fost folosit anterior. În același timp, un magazin care oferă produse din categoria calcualtoarelor refurbished se ocupă, înainte de a le vinde, să verifice și să corecteze (dacă este cazul), următoarele aspecte:

  • Starea hard-disk-ului – acesta trebuie să fie 100% funcțional, pentru ca orice sistem computerizat să funcționeze în mod corect. Deși au fost introduse pe ea date, memoria HDD-ului sau SSD-ului, după caz, poate fi ștearsă complet, fără ca eficiența componentei să fie afectată în vreun fel. În acest mod, dacă achiziționezi calculatoare refurbished, vei putea să te bucuri de un “fresh start” fără emoții;
  • Starea memoriei RAM – aceasta trebuie să fie foarte bine testată și verificată, pentru a exista certitudinea că ea funcționează la capacitate maximă;
  • Starea monitorului – un calculator refurbished cu monitor poate fi utilizat în cele mai bune condiții doar dacă și monitorul funcționează bine. Astfel, magazinul care comercializează produsul se asigură că nu există pete pe display, pixeli morți sau defecțiuni de altă natură;
  • Starea plăcii de bază și a sursei de alimentare – sunt testați condensatorii plăcii de bază, precum și toată instalația de alimentare cu electricitate;
  • Instalarea sistemului de operare – o altă parte importantă a procesului de verificare și corectare a sistemelor care urmează a fi vândute ca refurbished se referă la sistemul de operare. Este necesar ca acesta să fie instalat și testat, pentru a verifica faptul că toate componentele din angrenajul unui PC sunt conectate perfect, pentru a genera randamentul scontat.

Acestea sunt elementele care definesc procesul de refurbishing al unui calculator obișnuite. În cazul în care te interesează ce înseamnă laptop refurbished, trebuie să știi că aceleași repere sunt valabile și în cazul laptopului. Există, însă, și unele elemente suplimentare care se verifică și se schimbă, dacă este cazul, la laptopuri. Se vizează, în plus:

  • Verificarea tastaturii – spre deosebire de cea a calculatorului, tastatura laptopului nu este considerată a fi un element din categoria celor periferice. Ea se verifică foarte bine, înainte ca laptopul să fie pus la vânzare. Este necesar ca toate tastele să funcționeze în mod corespunzător. În caz contrar, produsului îi vor fi oferite reparații suplimentare;
  • Verificarea acumulatorului – în cazul unui laptop, bateria joacă un rol esențial, deoarece influențează capacitatea utilizatorului de a folosi produsul în mod independent de sursa principală de energie. Altfel spus, doar cu un acumulator bun te poți muta cu laptopul tău dintr-un loc în altul, fără să îl conectezi la priză. În cazul unui laptop refurbished, se verifică dacă bateria oferă o funcționare continuă de cel puțin 30 de minute. În caz contrar, aceasta se înlocuiește cu una nouă;

Așadar, verificările pe care un magazin care comercializează computere și laptopuri refurbished le efectuează nu sunt deloc unele superficiale. Pentru ca un calculator să fie considerat refurbished și să fie vândut, este necesar ca toate funcțiile de bază să poată fi îndeplinite la capacitate maximă.

2. Refurbished vs. second hand

Acum că ai aflat despre termenul refurbished și ce înseamnă, este timpul să descoperi și care sunt diferențele cele mai importante între produsele din această categorie și cele second hand. Este clar ce înseamnă laptop refurbished, însă dacă un astfel de computer a fost folosit și acum este revândut, ce îl diferențiază de un produs second hand?

Produsele refurbished au fost, într-adevăr, folosite înainte de a fi comercializate din nou. Însă, între cele două procese, există o etapă suplimentară, definitorie pentru produsele din această categorie. Este vorba despre etapa în care produsul a fost trecut de către magazinul comerciant prin procesul de verificare și recondiționare.

Ca urmare a reparațiilor efectuate de către experții angajați la un astfel de magazin, computerul sau laptopul refurbished se va regăsi mereu într-o stare similară cu cea nouă. Indiferent de faptul că au fost sau nu utilizate, toate semnalele de uzură vor fi anulate în urma procesului de recondiționare.

Un impact major asupra statutului unui produs este făcut de entitatea care l-a folosit, înainte de a fi pregătit pentru a fi vândut din nou. De regulă, produsele refurbished au o sursă de proveniență care garantează o utilizare nu foarte intensă. Este vorba despre calculatoare și laptopuri care au fost folosite în showroom-uri, pentru prezentări, dar și sisteme achiziționate în regim de leasing de către diverse companii.

Prin comparație, produsele de tip second hand provin și din surse care le-au supus unor utilizări mai intense. Tocmai de aceea, principala deosebire dintre produsele refurbished și cele second hand constă în aspectul estetic. Un echipament second hand poate avea o carcasă zgâriată, dacă este vorba despre o unitate centrală. De asemenea, un computer second hand poate să prezinte și anumite defecțiuni la nivelul ecranului monitorului.

Așadar, computerele refurbished au avantajul de a funcționa la cele mai înalte standarde, exact ca niște produse noi, în condițiile în care arată impecabil din punct de vedere estetic. Prin comparație, variantele second hand garantează funcționarea eficientă, dar pot prezenta defecțiuni de ordin estetic.

3. Principalele avantaje ale produselor refurbished în România

Fenomenul produselor refurbished este unul aflat în continuă expansiunie, chiar și în țara noastră. Beneficiile pe care această alternativă le oferă utilizatorilor nu sunt deloc unele de neglijat. Ele sunt de mai multe feluri, dar au în comun faptul că garantează produse de calitate, chiar și fără ca acestea să aibă statutul de produse 100% noi, proaspăt ieșite din fabrică.

Interesul utilizatorilor intensivi de computere și laptopuri a fost și este unul orientat către produse de generație nouă. Cu dedicare și atenție, chiar și acești utilizatori pot găsi soluții potrivite nevoilor pe care le au, în categoria produselor refurbished. Există foarte modele recente de calculatoare și laptopuri trecute prin procesul acesta de recondiționare și oferite către vânzare.

În plus, simpla etichetă de produs refurbished este suficientă pentru ca prețul acestuia să fie unul mult mai mic decât în cazul alternativelor noi. Acesta reprezintă un alt avantaj important oferit de produsele refurbished. Poți găsi calculatoare sau laptopuri refurbished de la producători celebri, precum Lenovo, HP, Dell sau Intel la prețuri mult mai convenabile decât alternativele noi. În condițiile în care performanțele oferite sunt similare.

Un alt beneficiu important constă în faptul că produsele din categoria calculatoarelor și laptopurilor refurbished vin cu sistem de operare instalat. De regulă, magazinele care comercializează astfel de produse se ocupă de distribuirea de echipamente care funcționează pe bază de Windows.

Un magazin precum Interlink îți oferă calculatoare refurbished cu sisteme de operare de ultimă generație, care garantează performanțele indiferent de ocupațiile tale. Fie că este vorba despre gaming, utilizarea de softuri profesionale sau browsing, Windows 10 Pro sau Windows 10 Home sunt soluții practice și variante pe care le oferim clienților noștri.

Este important de știut că sistemul de operare este deja instalat pe computerul pe care îl achiziționați, înainte ca dumneavoastră să promiți echipamentul. Astfel, aveți siguranța că PC-ul sau laptopul este gata de utilizare imediat după ce l-ați primit. Sistemul de operare este inclus în prețul final.

Principalele avantaje ale produselor refurbished în România

Și garanția inclusă este un avantaj pe care îl oferim atunci când achiziționați de la noi calculator refurbished sau laptop refurbished. Un astfel de sistem beneficiază de o garanție de bază de trei ani. Perioada este mai lungă decât cea valabilă în cazul produselor second hand. Chiar și produsele noi pot avea, deseori, termene de garanție mai reduse decât cel de trei ani.

În plus, puteți extinde garanția, în schimbul unor sume deloc mari, până la o perioadă totală de cinci ani! Acesta este un sistem suplimentar prin care te poți asigura că un laptop sau un calculator achiziționat în stare de produs refurbished îți va oferi randamentul pe care îl aștepți.

Interlink este un magazin de calculatoare și laptopuri refurbished în România, care îți pune la dispoziție o gamă bogată de produse din această categorie. La noi găsești nu doar produse refurbished, ci și alternative second hand sau noi. Tot ce trebuie să faci este să îți alegi produsul dorit, în funcție de preferințe și buget și să ai încredere în noi.

Îți oferim și alte produse pe care le poți integra în cadrul setup-ului tău de acasă sau la birou. La noi găsești imprimante, monitoare și echipamente performante de servere & rețelistică. Cu Interlink, seriozitatea, calitatea și promptitudinea sunt întotdeauna garantate.

PRODUSE RECOMANDATE