Google Maps introduce Live Updates pe Android 16

Timp de citit: 2 minutes

Google lucrează la o îmbunătățire majoră pentru aplicația Google Maps, care va transforma modul în care utilizatorii urmăresc traseele de navigație. Noua funcționalitate Live Updates pentru Android 16 va aduce alerte în timp real direct pe Lock Screen, Always-On Display și bara de stare, fără a mai fi nevoie să ții telefonul deblocat sau să revii constant în aplicație.

Ce sunt Live Updates pe Android 16?

Funcția Live Updates a fost introdusă oficial odată cu Android 16 și are rolul de a afișa notificări dinamice și interactive pentru aplicații care oferă servicii în timp real, precum livrări de mâncare, curse de ride-sharing sau monitorizarea zborurilor. În cazul Google Maps, acestea vor afișa instrucțiuni vizuale de navigare și progresul traseului, într-un format simplu și vizibil.

Astfel, utilizatorii vor putea vedea indicațiile esențiale fără a mai intra în aplicație. Ecranul de blocare va afișa direcția următoare și timpul estimat pentru sosire.  Va exista și un buton care permite încheiera sesiunii de navigare.

Avantajele noii funcționalități

  • Mai multă comoditate: nu mai este nevoie să ții ecranul aprins sau să revii manual în aplicație.
  • Siguranță sporită la volan: informațiile sunt afișate într-un format discret și accesibil, reducând timpul petrecut cu telefonul în mână.
  • Integrare cu Always-On Display: progresul traseului va fi vizibil chiar și atunci când ecranul este inactiv.

Notificările Live Updates apar în partea superioară a ecranului, lângă indicatorii pentru baterie și conexiuni. Datorită acestui mod de afișare vei avea acces continuu la informațiile esențiale.

Când va fi disponibilă noua funcție?

Funcția este deja testată de un număr limitat de utilizatori înscriși în programul Android 16 QPR2 Beta, pe telefoane Pixel și Samsung. Google plănuiește să extindă treptat disponibilitatea, iar lansarea oficială este așteptată cel târziu până la sfârșitul anului. Cei interesați pot încerca să se înscrie în programul beta al Google Maps pentru a beneficia mai repede de aceste îmbunătățiri.

Google Maps cu Live Updates pe Android 16 promite să aducă o experiență de navigare fluentă, sigură și mai eficientă. Cu alerte vizuale în timp real direct pe Lock Screen și Always-On Display, utilizatorii vor putea urmări cu ușurința traseul. Aceasta este, probabil, doar începutul. Funcționalitatea va fi extinsă și către alte aplicații care necesită actualizări dinamice, precum livrările sau comenzile online.

Sursa articolului: androidpolice.com

Google extinde funcția Identity Check în Android 16 QPR2

Timp de citit: 2 minutes

Începând cu actualizarea Android 16 QPR2, care va fi lansată stabil în decembrie, funcția Identity Check devine disponibilă pentru mai multe aplicații și promite un nivel mai ridicat de siguranță împotriva furtului de date și accesului neautorizat.

Ce este Identity Check și cum te ajută?

Poate că ai auzit deja de această funcție introdusă de Google anul trecut. Identity Check este o barieră suplimentară de protecție care îți cere autentificarea biometrică, fie prin amprentă, fie prin recunoaștere facială, atunci când telefonul tău se află în afara unei locații de încredere.

Practic, dacă cineva îți fură telefonul și încearcă să îți acceseze informațiile sensibile, precum parolele din Google Password Manager, sistemul nu va permite accesul fără confirmarea biometrică. Asta înseamnă că simpla cunoaștere a codului PIN sau a parolei nu mai este suficientă.

Ce se schimbă cu Android 16 QPR2?

Până acum, multe aplicații permiteau folosirea codului PIN, modelului sau parolei ca alternativă la biometrie. Era o soluție practică în situațiile când nu puteai folosi amprenta (de exemplu, dacă purtai mănuși), dar în același timp reprezenta o vulnerabilitate: dacă cineva îți știa codul de deblocare, putea accesa direct aplicații sensibile.

Odată cu Android 16 QPR2, Google extinde Identity Check către toate aplicațiile care folosesc API-ul biometric Android. Asta înseamnă că, pentru aplicațiile compatibile, nu vei mai putea înlocui biometria cu un simplu PIN. Autentificarea biometrică devine obligatorie, ceea ce îți protejează datele chiar și în cazul în care telefonul ajunge în mâinile altcuiva.

Ce este Identity Check și cum te ajută?

De ce Identity Check este o veste bună pentru utilizatori?

  • Mai multă siguranță pentru aplicațiile tale – datele bancare, emailurile sau fișierele rămân inaccesibile fără biometrie.
  • O experiență unitară și simplă – nu mai există diferențe între aplicații, toate urmează aceleași reguli stricte de securitate.
  • Protecție reală în caz de furt – faptul că cineva îți cunoaște PIN-ul nu mai este suficient ca să îți acceseze aplicațiile sensibile.

Așadar Google își ia misiunea de securitate tot mai în serios. Extinderea funcției Identity Check în Android 16 QPR2 este un exemplu clar. Pentru utilizatori, schimbarea înseamnă mai puține griji și o protecție mai mare a datelor personale. În decembrie, când update-ul va deveni oficial, vei putea să te bucuri de un Android mai sigur.

Sursa articolului: androidauthority.com