Consolă sau PC? – Ce să alegi ca gamer începător

Timp de citit: 6 minutes

Alegerea echipamentului de gaming este o sarcină care implică numeroase criterii de luat în calcul înainte de formarea unei decizii. Iar pasionații de jocuri video pot confirma asta. Fiecare adept al jocurilor video caută noi tehnologii și dispozitive performante pentru a-și maximiza experiența trăită. Din acest motiv, subiectul cel mai dezbătut în grupurile țintă vizează comparațiile dintre avantajele oferite de PC și consolă. Dacă te afli și tu în situația descrisă, cu siguranță ai nevoie de câteva îndrumări de specialitate care sa îți ilustreze plusurile și minusurile pe care le implică fiecare dintre aceste soluții. 

1. PC sau consolă – Cum descoperi care te avantajează?

Dispozitivul are un rol important, dar jocurile sunt cele care fac să se simtă diferit experiența. De exemplu, jocul pe consolă este optimizat pentru joystick, în timp ce în situația jocurilor pe PC, acestea sunt prevăzute pentru mouse și tastatură. Și până la urmă ce alegem: PC sau consolă? Un PC este dotat cu opțiuni variate de configurare și oferă calitate superioară din punct de vedere vizual. Așadar, principalul avantaj al PC-ul este grafica optimizată comparativ cu ceea ce oferă consola. În plus, multe jocuri concepute pentru console sunt realizate și pentru PC. Chiar și așa, mulți utilizatori optează pentru consolă în detrimentul PC-ului. Și asta din cauza aplicațiilor care rulează pe fundal sau a driverelor care trebuie updatate, operațiuni care întrerup jocurile și compromit experiența. 

  • Avantaje consolă 

Consolă sau PC? Subiectul continuă să fie dezbătut și întors pe toate părțile de cele două tabere de utilizatori. Unii susțin că o consolă a fost special dedicată gamingului la cel mai înalt nivel și în mare parte, cam așa stau lucrurile. Consola, spre deosebire de PC nu necesită investiții de hardware, ci mai mult pe partea de jocuri. De asemenea, consola va rula jocurile eficient, indiferent de vechimea dispozitivului. La aceasta se adaugă aspectul care vizează comoditatea. Configurările nu fac altceva decât să ne consume timpul, iar pe consolă jocurile rulează optim. Consola nu necesită investiții în componente, care, cu cât sunt mai calitative, cu atât implică un buget mai mare. Consola necesită investiții în gameplay.  

Din punct de vedere financiar, consola este soluția convenabilă pentru buzunarul multora, iar multe dintre ele vin la pachet și cu câteva jocuri. Prin comparație, un PC corespunzător pentru rularea celor mai noi jocuri poate atinge un preț dublu, dar și o experiență de nota 10. 

Alt avantaj oferit de consolă este simplitatea la manevrare și transport. Utilizatorii pot lua acasă consola și se pot delecta cu jocuri în câteva minute. Acest lucru este posibil datorită faptului că nu sunt necesare configurări sau actualizări de drivere. 

Consolele sunt prevăzute cu o placă de rețea, element care simplifică mult conectarea la internet dacă dorești să intri într-un joc multiplayer. Dacă îți place socializarea chiar și în timp ce te joci, atunci consola este preferata celor care obișnuiesc să se joace cu prietenii în aceeași cameră. 

Jocurile de consolă pot fi închiriate sau vândute mai ușor dacă simți că nu sunt pentru tine. În schimb, jocurile pe PC sunt ușor de copiat și astfel, ar putea dura mai mult până găsești un client interesat să le preia. 

Jocurile dedicate consolei cer un timp relativ scurt de învățare. Cel puțin, nu vei fi obligat să urmărești ore în șir tutoriale despre funcțiile de bază ale jocului respectiv. 

Consola oferă o grafică mai slabă a jocului, spre deosebire de PC. Însă, acestea pot fi chestiuni de finețe, chiar insesizabile pentru cei pasionați de jocul propriu-zis. 

  • Avantajele PC-ului 

Un PC este un pic mai pretențios, solicită numeroase opțiuni de configurare, dar compensează prin grafica impecabilă. De altfel, de puțină vreme, noua generație de console a introdus noi tehnologii vizuale, care erau deja prezente de ani de zile pe PC. Grafica net superioară consolei și îmbunătățirile aduse anual în această direcție, clasează PC-urile tot mai sus în topul preferințelor iubitorilor de jocuri video. PC-ul se bucură de o marjă bogată de jocuri. Mai mult, orice joc compatibil pe consolă, va fi dezvoltat și portat inclusiv pe PC. În plus, PC-urile sunt acele dispozitive de gaming care cer mult de la un joc și care totodată dețin resursele necesare pentru a realiza acest lucru. De exemplu, doar PC-urile pot îmbunătăți constant tehnologia 3D. 

Unul dintre cele mai importante avantaje pe care PC-ul le oferă față de consolă vizează numărul mai mare de jocuri disponibile, în special jocurile multiplayer online. Jucătorii de PC au posibilitatea de a se distra cu jocuri de e-mail, jocuri de browser sau alte variante care permit descărcări gratuite. 

PC-ul are capacitatea de a servi mai mult scopuri, pe lângă jocurile video. Astfel, poți utiliza un PC pentru a modifica un joc sau pentru a edita hărți corespunzătoare pentru ele. Toate acestea nu sunt posibile pe consolă. 

Chiar dacă o consolă asigură o tehnologie remarcabilă, monitoarele computer de înaltă rezoluție, precum și procesoarele multicore sau soluțiile duale GPU participă semnificativ la realizarea unui sistem de jocuri răsunător. 

În privința jocurilor online, PC-urile asigură jucătorilor diverse opțiuni de conectare la internet și la alt jucător. Majoritatea brandurilor de PC și sisteme de operare asigură o comunicare excelentă între utilizatori.  

Dacă deții un PC de ani buni, atunci nu te grăbi neapărat să îl înlocuiești cu altul nou. Ce poți face în schimb este să te concentrezi pe actualizarea componentelor pentru a-ți continua experiența de gaming în condiții corespunzătoare. 

În concluzie, PC-urile continuă să ofere și în prezent cea mai mare selecție de jocuri online, precum sunt popularele World of Warcraft, jocuri exclusive pentru PC. Atât consola, cât și PC-ul sunt variante recomandate pentru îmbunătățirea experiențelor de gaming. Dar, înainte este indicat să stabilești ce fel de jocuri preferi să joci, ce buget ai la dispoziție și dacă PC-ul servește și altor scopuri. Ideal ar fi să le achiziționezi pe ambele, dar pentru că nu toți ne permitem astfel de investiții majore, punerea într-o balanță a acestora ne va oferi indicii prețioase. 

2. Tastatură sau controller – Sfaturi de Gaming pentru începători

Când vine vorba despre gaming, încep disputele între cele două tabere. Pe de o parte, sunt susținătorii PC-ul și ai consolelor, dar și modul de joc și de control preferat pot declanșa controverse. 

Citește mai departe ce presupune fiecare echipament și apoi decide în funcție de stilul tău de joc și alte preferințe personale. În orice caz, poți să schimbi echipamentul când simți că este cazul, mai ales că, majoritatea consolelor și PC-urilor sunt compatibile cu ambele. 

Ergonomia unui controller poate îngreuna folosirea simultană sau succesivă a butoanelor, necesare în cazul mișcărior complexe. De exemplu, în Fortnite, construirea este esențială, așa că legarea butoanelor pentru construirea cât mai rapidă este deosebit de importantă. Apăsarea butoanelor necesare, rapid și în timp util este mult mai simplă pe tastatură decât pe consolă. 

Următoarea întrebare care stă pe buzele tuturor gamerilor începători este: ce este mai indicat pentru a ținti, tastatura sau un controller? Având în vedere modul în care este construit mouse-ul, precum și modul în care poate fi utilizat, acest element asigură un nivel optim de acuratețe, necesar pentru shootere, unde poți atinge de fiecare dată ținta printr-o împușcătură fatală. De asemenea, tastatura cu mouse oferă reacții rapide, precise și în timp util, în special la jocurile de strategie. 

Tastatura este prevăzută nu numeroase butoane pe care le poți personaliza cu funcții suplimentare care îți ușurează munca. De exemplu, în cazul anumitor jocuri poți seta macrouri pentru efectuarea succesivă a diverselor acțiuni printr-o simplă apăsare de buton. Când apeși un buton și îndeplinești instant două cerințe, te miști mai rapid, mai eficient și ești mai aproape de câștig.  

Controllerele sunt preferatele jucătorilor pe console. Avantajul lor este faptul că sunt portabile și permit libertate de mișcare chiar în timp ce le folosești. Acest avantaj se poate datora atât prin lipsa firului (în cazul dispozitivelor wireless), cât și unui fir mai lung atașat în fața consolei. În consecință, îți asiguri un plus de confort și te poți bucura de joc, indiferent că alegi să te joci de pe canapea, scaun sau acasă la un prieten. 

Controllerul prezintă un design special gândit pentru a fi manevrat ușor. Acesta se va dovedi ergonomic și confortabil dacă îl ții în mână. Poziționarea butoanelor nu este aleasă la întâmplare. Acestea sunt gândite astfel încât să simplifice mișcarea degetelor, fără să simți oboseală atunci când le apeși. Te poți juca fără întreruperi, deoarece designul dispozitivului nu îți solicită încheieturile sau mușchii degetelor.  

Un controller este recomandat în special iubitorilor de jocuri de tip racing, curse de mașini, jocuri de lupte, sau de aventură și explorare, unde ești nevoit să utilizezi mai multe butoane concomitent. Controllerul este ideal și în cazul jocurilor care cer playerilor efectuarea unor mișcări mai elaborate. Poți folosi un joystick în jocurile potrivite. Te vei mișca mai rapid și vei observa detalii care îți scapă în cazul tastaturii cu mouse. 

Schimbarea unghiului de vizualizare este optimizată. Dacă apeși butoanele cu forță, te miști mai repede, abilitate de care ai nevoie la jocurile de curse cu mașini.  

Pentru jocurile de tip shooter, de strategie sau FPS-uri, îți propunem să apelezi la tastatura cu mouse. Aceste jocuri implică precizie, viteză de reacție, folosirea eficientă a hărților, controlul minuțios al acestora, precum și alegerea unităților pe câmpul de luptă. 

Concluzie

Soluția completă ar fi să achiziționezi ambele variante pentru o experiență unică de gaming. Desigur, costurile vor fi pe măsura satisfacției, așadar decizia îți aparține. Tu cunoști cel mai bine tipul de jocuri pe care le preferi sau pe care ți-ai dori să le încerci, precum și platforma pe care urmează să exersezi. Dacă ești la început de drum, ai putea testa ambele metode pentru a-ți forma la sigur o părere referitoare la opțiunea adecvată pentru tine. Ulterior poți personaliza butoanele pentru a obține un control pe măsură în orice titlu de gaming îți face cu ochiul. 

DDR3 vs DDR4 – Avantaje și dezavantaje ale memoriilor RAM

Timp de citit: 3 minutes

Performanțele computerelor sunt influențate de componentele existente, cele mai importante în acest sens fiind procesorul, memoria RAM, hard-disk-ul și placa video. Împreună, acestea funcționează ca un sistem unitar, ce răspunde cerințelor într-un mod mai mult sau mai puțin corespunzător. Computerele, fie desktop, fie laptop, sunt utilizate intens într-o gamă variată de domenii. Viteza de răspuns a acestora este importantă, pentru că permite ca munca să fie făcută rapid, fără stres și într-un mod corespunzător. 

În articolul de mai jos vei afla ce este memoria RAM și cum reușește această componentă să influențeze modul în care calculatoarele sau laptopurile funcționează. În plus, vei afla care sunt principalele tipuri de memorii RAM utilizate în prezent și care sunt diferențele dintre acestea, precum și ce avantaje și dezavantaje oferă utilizatorilor. 

Cuprins

1. DDR3 vs DDR4 – Ce este memoria RAM și cum influențează performanțele computerului

2. Diferențele dintre DDR3 și DDR4 – Avantaje și dezavantaje

1. DDR3 vs DDR4 – Ce este memoria RAM și cum influențează performanțele computerului

ram-performanta

Memoria RAM este un tip de memorie ce are rolul de a prelua datele și a asigura transferul lor între hard-disk și procesor. Informațiile stocate pe plăcuțele de memorie RAM sunt disponibile doar atât timp cât dispozitivul este conectat la curentul electric, în momentul în care computerul este închis, informațiile pierzându-se. Acronimul RAM vine de la sintagma Random Acces Memory ce desemnează tocmai această caracteristică. 

Prin caracteristicile sale, memoria RAM influențează viteza dispozitivului, eficiența acestuia și consumul de energie. De-a lungul timpului, computerele au utilizat mai multe generații de memorie RAM, fiecare nouă categorie venind cu inovații în ceea ce privește cantitatea de memorie, consumul de energie, cantitatea de căldură eliminată și rata de transfer a datelor. Cele mai folosite în ultimii ani sunt memoriile DDR3, cu o capacitate de până la 16 GB pe plăcuță și cu o viteză între 1066 și 2133 Mhz, și DDR4, cu o capacitate de până la 128 GB pe plăcuță și cu o viteză de transfer a datelor între 2133 și 3333 Mhz. 

2. Diferențele dintre DDR3 și DDR4 – Avantaje și dezavantaje

module-ddr3

Cele două generații de memorii RAM au apărut în anul 2007 și respectiv 2014. Principala deosebire dintre acestea este faptul că cele din a doua categorie sunt mai eficiente și permit obținerea unor performanțe superioare față de cele din prima categorie. 

Memoria RAM de tip DDR3 este prezentă încă pe o serie de dispozitive mai vechi și cu performanțe mai scăzute, dar reușește să facă față unor cerințe medii, precum vizionarea de filme sau navigarea pe Internet. Avantajele acestui tip de memorie sunt reprezentate de costul mai scăzut și de rata mai ridicată de transfer a datelor de până la 6400 MBps.

Memoria RAM de tip DDR4 funcționează la un voltaj de doar 1.2 V, mai scăzut cu aproximativ 20% față de generația a treia, ceea ce oferă un consum mai redus și o cantitate mai mică de căldură rezultată. Această caracteristică este importantă în special în cazul laptopurilor care au tendința de a se supraîncălzi și de a consuma rapid energia din acumulator. 

Cel mai important avantaj este, însă, viteza la care operează memoria, aceasta pornind de la 2133 MHz, care este superioară modulelor DDR3. Caracteristica se va observa în practică prin creșterea semnificativă a vitezei dispozitivului, răspunsul la comenzi fiind aproape instantaneu. Un dezavantaj al acestei memorii este necesitatea realizării unei investiții sporite comparativ cu cea făcută pentru generația anterioară. 

Alegerea făcută între cele două tipuri de memorie trebuie să țină cont și de placa de bază a sistemului, deoarece aceasta permite fie utilizarea generației a treia, fie a generației a patra. Acest lucru înseamnă că pe aceeași placă de bază nu pot fi montate două tipuri diferite de memorie RAM, ci doar o plăcuță compatibilă cu sistemul. Pentru upgradarea unui computer, se va achiziționa o plăcuță RAM de același tip (fie DDR3, fie DDR4). Pentru noile achiziții, specialiștii recomandă echipamentele ce utilizează memorii DDR4, deoarece performanțele vor fi clar superioare, iar investiția în plus va merita, cu siguranță. 

În concluzie, cunoașterea diferențelor dintre cele două tipuri de memorie RAM este importantă, pentru că pot fi puse în balanță avantajele și dezavantajele fiecărui tip, ceea ce permite alegerea corectă a dispozitivului în funcție de necesități. 

Specificațiile unui calculator – Cum se verifică?

Timp de citit: < 1 minute

Tocmai ați achiziționat un computer și sunteți gata cu procesul de instalare, cum procedați acum? Ei, bine, indiferent că produsul dumneavoastră este un laptop sau un calculator, nou sau second hand, este o idee bună să verificați specificațiile acestuia, pentru a vă asigura că ele corespund cerințelor dumneavoastră.

Pe un dispozitiv care folosește Windows, acest proces este unul simplu, pe care vi-l vom explica în continuarea acestui articol. Iată cum, în câțiva pași, puteți verifica specificațiile sistemului dumneavoastră:

  • Mai întâi, accesați meniul de Start, facând click stânga pe iconița din colțul stânga jos al ecranului, sau apăsând tasta Windows (Fereastra). Apoi, scrieți “dxdiag” și apăsați tasta Enter.
start-dx-diag

  • Meniul apărut conține o serie de ferestre care menționează specificațiile sistemului dumneavoastră, împărțite în diferite categorii: System, Display, Sound și Input. În prima fereastră, cea numită System, puteți găsi detalii precum: sistemul de operare instalat și versiunea acestuia, limba folosită, producătorul plăcii de bază, versiunea BIOS, modelul procesorului, memoria RAM instalată și versiunea de DirectX disponibilă.
sistem-specificatii-ram-cpu

  • În secțiunile Display, veți regăsi informații despre monitoarele folosite și placa video instalată pe sistem (aceasta poate fi și una integrată, dacă PC-ul nu are o placă video dedicată). Puteți afla cantitatea de RAM video, modelul plăcii sau rezoluția monitorului.
specificațiile-display
detalii-monitor-2

  • Meniul Sound conține detalii despre dispozitivele folosite pentru redarea sunetului, cum ar fi căști, boxe, monitoare, etc. Puteți găsi id-ul hardware, numele folosit, dacă este setat ca opțiune default, sau note legate de posibile probleme cu driver-ul.
sunet-detalii

Per total, procesul este unul rapid și nu ar trebui să vă ia mai mult de câteva minute să terminați verificarea, asigurându-vă astfel că specificațiile sistemului achiziționat corespund dorințelor dumneavoastră.

Ce tip de specificații are sistemul pe care-l dețineți? Ne puteți scrie în secțiunea de comentarii!

PRODUSE RECOMANDATE

IPS, TN sau VA – Cel mai bun tip de display

Timp de citit: 3 minutes

Atunci când alegeți un monitor, tipul de panou utilizat de către acesta este o informație cheie, care dezvăluie multe despre modul în care se va comporta și funcționa monitorul. Cele mai întâlnite tipuri de panouri sunt IPS, TN și VA.

Panourile LCD ale monitorului sunt formate din mai multe straturi, inclusiv o lumină de fundal, filtre polarizante și stratul de cristale lichide. Acest strat de cristale lichide determină intensitatea luminii lăsate să treacă spre utilizator și în ce culori – roșu, verde sau albastru. Pentru a controla această intensitate, se aplică o tensiune cristalelor lichide, care se mișcă dintr-o poziție în alta. Diferența dintre IPS, TN și VA este reprezentată de modul în care se comportă cristalele după aplicarea tensiunii electrice.

TN este cea mai veche dintre tehnologiile LCD și provine de la “twisted nematic”. Explicat într-un mod foarte simplu, cristalele permit luminii să treacă în lipsa voltajului (în combinație cu straturile de polarizare), iar când acesta este aplicat, ele blochează lumina.

VA este prescurtarea pentru vertical alignment. După cum sugerează și numele, cristalele lichide sunt orientate perpendicular pe substrat și se înclină la aplicarea voltajului, pentru a permite luminii să treacă.

IPS este termenul folosit pentru in-plane switching. În acest caz, cristalele sunt așezate paralel cu substratul și, în funcție de aplicarea voltajului, sunt rotite pentru a controla lumina.

Deci, pe scurt, cristalele din panourile TN se răsucesc, cele IPS folosesc o aliniere paralelă și se rotesc, iar cele VA se înclină. În continuare, vom explica cum vă afectează pe dumneavoastră aceste diferențe.

Unghiul de vizionare

Aceasta este zona în care diferența între tipurile de display se poate observa cel mai rapid. Monitoarele TN suferă de o schimbare serioasă a imaginii atunci când sunt privite din lateral, cu toate că majoritatea au la specificații 178 de grade.

Site-ul TechSpot a inclus într-un articol o imagine ce prezintă același monitor afișând o imagine din două unghiuri diferite:

TN unghi lateral
TN unghi de vizualizare

Din acest punct de vedere, monitoarele cu panou VA sunt superioare celor TN, dar mai slabe, în general, decât cele IPS, a căror imagine rămâne aproape neschimbată, indiferent de unghiul din care o priviți.

Contrast și luminozitate

Luminozitatea nu diferă prea mult între cele 3 modele de panouri, monitoarele moderne aflându-se, în general, în același interval de valori. Contrastul, însă, este o altă poveste. La acest capitol, monitoarele TN sunt din nou codașe, cele IPS oferă contrast mai bun, iar monitoarele VA primesc locul întâi. Acestea au cele mai bune nuanțe de negru și oferă rate de contrast de până la 3 ori mai mari decât cele IPS sau TN. Pe timp de zi, aceste diferențe nu sunt ușor de observat, dar, dacă folosiți monitorul foarte mult seara, sau într-o cameră cu lumină slabă, display-urile VA vor ieși rapid în evidență.

În ceea ce privește culorile și cât de “vii” par acestea, panourile IPS sunt considerate superioare și preferate de către persoanele ce lucrează in domeniul designului grafic sau editării video, dar pentru utilizatorii normali, acest aspect nu contează atât de mult.

Refresh Rate

Acest aspect este important, de obicei, pentru gameri, mai ales pentru cei profesioniști. Cu cât monitorul este mai rapid, cu atât au un avantaj mai mare față de oponenții lor. În trecut, monitoarele TN erau cele mai bune din acest punct de vedere, dar, odată cu modernizarea tehnologiilor de fabricație, toate tipurile de panou au ajuns cam la același nivel. Totuși, monitoarele TN cu refresh rate mare (120 Hz+) se pot găsi pe piață la prețuri mai mici față de celelalte panouri.

Concluzie

Deși erau cele mai rapide în trecut, monitoarele TN au fost prinse din urmă la capitolul viteză și timp de răspuns, având rămas prețul ca singurul avantaj. În general, la aceleași specificații, ele vor fi mai ieftine decât celelalte tipuri de panou.

Monitoarele VA sunt acum opțiunea de mijloc, având un contrast bun, refresh rate mare și culori decente, alături de unghiuri bune de vizualizare. În ceea ce privește calitatea imaginii, sunt inferioare display-urilor IPS, dar acest lucru se reflectă la preț, unde panourile VA sunt, de obicei, mai ieftine.

IPS este tehnologia care a primit cea mai multă atenție de la producătorii de monitoare, fiind utilizată des pentru modelele “high-end”, alături de un preț pe măsură. Cu note foarte bune la capitolele culori, refresh rate, calitatea imaginii și unghiuri de vizualizare, momentan este considerată ca fiind cea mai bună tehnologie dintre cele trei.

Acestea fiind spuse, monitorul potrivit pentru dumneavoastră poate utiliza orice tip de panou. Printre altele, scopul achiziției și bugetul pot reprezenta factori mai importanți decât avantajele tehnice oferite de display.

God Mode – Cum se activează pe Windows 10

Timp de citit: < 1 minute

Windows God Mode a apărut odată cu Windows Vista, în anul 2007. Acesta a rămas accesibil incă de pe atunci și poate fi activat și pe Windows 10. Când a fost descoperit, era considerat o caracteristică „power user”, dar el reprezintă doar acces rapid la toate setările ce se pot modifica din Windows. De exemplu, sub „Date and time”, puteți activa sau dezactiva ora de vară automată sau puteți seta fusul orar, data și ora. De asemenea, puteți adăuga ceasuri pentru diferite fusuri orare. Ce altceva vă mai permite să faceți?

Pentru a îl putea accesa, trebuie să urmați doi pași simpli:

  1. Faceți click dreapta pe desktop și creați un nou folder ( click dreapta – New – Folder)
  2. Denumiți noul folder GodMode.{ED7BA470-8E54-465E-825C-99712043E01C}
creare new folder
god mode nume folder

Puteți copia denumirea fișierului de mai sus pentru a nu tasta manual tot șirul de caractere.

Pictograma fișierului se va schimba într-un mini panou de control, din care aveți acces direct la peste 200 de opțiuni de administrare a calculatorului.

mini panou de control

Aveți acces la o varietate de opțiuni, cum ar fi setările de mouse, display, depanarea problemelor audio, de rețea, accesul aplicațiilor prin Firewall, dezinstalarea sau modificarea programelor, defragmentarea unității de stocare (sau curățarea acesteia) și multe altele.

aveți acces la o varietate de opțiuni
windows god mode setari

Care este avantajul principal al acestui folder? Toate setările regăsite în el se află în diverse zone ale panoului de control Windows. Fișierul God Mode vă oferă acces rapid la opțiuni pe care în mod normal ar trebui să le căutați în setările sistemului de operare.

Cele mai importante caracteristici ale unui monitor

Timp de citit: 3 minutes

1. Ce monitor mi se potrivește?

Aceasta este o întrebare pe care mulți cumpărători și-au pus-o, indiferent de scopul utilizării acestuia. Fie că sunteți gamer, casual user, designer grafic sau vă trebuie un monitor pentru muncă la birou, aveți de ales dintre multe modele, atât noi, cât și second hand sau refurbished. Fiecare display are o mulțime de caracteristici care pot părea complicate pentru un cumpărător fără experiență în domeniu. În acest articol, vom explica, pe scurt, ce înseamnă cele mai importante specificații ale monitoarelor.

1.1 Diagonala

Măsurată, de obicei, în inchi (17, 21.5, 22, 23.8, 27, etc.), aceasta se referă la mărimea display-ului; pentru a converti aproximativ în centimetri, puteți înmulți numărul menționat cu 2.5 (un monitor de 24 de inchi are o diagonală de aproximativ 60 cm).

1.2 Rezoluția

Reprezintă numărul de pixeli folosiți de monitor pentru afișarea imaginilor. O rezoluție de 1600 x 1050 înseamnă că display-ul redă fiecare imagine folosind 1600 pixeli pe orizontală și 1050 pe verticală. În general, cu cât rezoluția este mai mare, cu atât imaginea este mai clară. Când o imagine folosește o rezoluție prea mică în raport cu diagonala monitorului, aceasta apare “blurată” sau “pixelată”. O rezoluție foarte des întâlnită în zilele noastre este 1920 x 1080 (sau Full HD).

2. Tipul de display

2.1 TN (Twisted Nematic)

Este cea mai veche tehnologie folosită pentru monitoarele plate și cea mai răspândită. Ca atare, monitoarele TN sunt, de multe ori, mai ieftine decât cele IPS sau VA. Sunt cele mai rapide din privința timpului de răspuns, dar au unghiuri de vizibilitate reduse (imaginea diferă semnificativ dacă vă uitați la ecran dintr-o poziție laterală sau verticală), iar calitatea culorilor nu este ideală.

2.2 IPS (In Plane Switching)

În general, este cea mai bună tehnologie pentru acuratețea culorilor și unghiuri de vizibilitate. Timpul de răspuns este apropiat de panoul TN, dar mai încet, iar contrastul este bun.

2.3 VA (Vertical Alignment)

Are cel mai bun contrast și reproducerea nuanțelor de negru este cea mai precisă, dar timpul de răspuns este mai mare față de primele două tehnologii, iar claritatea celorlalte culori este mai slabă decât la IPS.

3. Timpul de răspuns

În termeni simpli, este intervalul de timp necesar unui pixel pentru a-și schimba culoarea și se măsoară în milisecunde. Monitoarele de gaming, au, de obicei, un timp de răspuns mai mic decât cele destinate activităților office sau media. Dacă timpul de răspuns al unui monitor este prea mare, poate apărea fenomenul de ghosting.

4. Refresh Rate

Rata de împrospătare a imaginii, măsurată în Hz. Pe scurt, câte cadre (frames) poate afișa un monitor într-o secundă. În general, monitoarele cu refresh rate mare sunt preferate pentru activitățile de gaming.

5. Categorii de utilizatori

Dacă încă nu știți exact ce vă trebuie, am creat 3 categorii de utilizatori, pentru a vă ajuta cu viitoarea dumneavoastră achiziție.

5.1 Office/Media sau Casual User

Dacă folosiți calculatorul în principal pentru web browsing, suita Office, aplicații simple sau doar vizionați seriale și filme, puteți opta pentru orice tip de display, dintre cele prezentate. Timpul de răspuns și refresh rate-ul nu vă afectează, iar dumneavoastră vă puteți concentra pe mărimea diagonalei și rezoluție, în funcție de buget. Pentru o experiență bună de vizionare, ar trebui să optați pentru o rezoluție mare (Full HD, QHD sau chiar 4K – UltraHD), cu o diagonală pe măsură – 24 de inchi sau mai mare. Dacă folosiți puțin PC-ul, vă puteți rezuma și la o diagonală mai mică (20 – 22 inchi).

5.2 Gaming

În cazul în care gaming-ul este activitatea dvs. preferată de relaxare, aveți câteva lucruri de ținut în minte. Dacă jucați in principal jocuri de tip shooter (Valorant, CS GO, etc.), sau alte jocuri competitive (League of Legends, DotA, etc.), monitoarele TN cu rezoluție Full HD sau mai joasă sunt de preferat, pentru că sunt cele mai rapide, într-un buget scăzut. Monitoarele gaming IPS sunt o opțiune bună, dar, în general, costă mai mult. Suportând cu ușurință refresh rates de până la 240Hz, ambele oferă un avantaj de fluiditate și viteză jucătorilor ce le folosesc. În cazul în care preferați jocuri de tip single player, RPG, racing, story, etc., care nu necesită timp de reacție mic și se axează mai mult pe calitatea imaginii, puteți opta pentru un monitor IPS sau VA cu refresh rate de 60 de Hz, pentru o mai bună reproducere a culorilor.

5.3 Uz Profesional

Pentru domeniul grafic (editare video, design, fotografie, etc.), majoritatea utilizatorilor preferă monitoarele de tip IPS, cu rezoluții mari (Full HD, QHD, 4K), pentru calitatea imaginii și acuratețea culorilor. Timpul de răspuns și refresh rate-ul nu contează în majoritatea cazurilor, iar pentru cele mai fine detalii, puteți opta și pentru o diagonală mare.

Ce tip de monitor vă atrage? Ne puteți spune în secțiunea de comentarii!

PRODUSE RECOMANDATE

YouTube – Cum să vizionați fără mouse

Timp de citit: < 1 minute

Știați că puteți să navigați pe YouTube și fără a folosi mouse-ul? Fie că aveți probleme cu acesta, sau preferați tastatura, vă prezentăm o serie de scurtături care să vă facă viața mai ușoară, atunci când folosiți calculatorul.

Pentru a putea folosi aceste scurtături, video-ul pe care îl vizionați trebuie să fie selectat în fereastra browser-ului.

  1. Puteți apăsa Spacebar sau tasta K pentru a pune pauză sau porni un video. Dacă tineți apăsate aceste taste în timpul playback-ului, puteți rula clipul în slow motion.
  2. Apăsați tasta 0 sau Home pentru a merge la începutului unui clip.
  3. Tasta End vă duce la finalul clipului. Dacă vizionați un YouTube playlist, veți trece la următorul video.
  4. Dacă vreți să vă deplasați într-un video în reprize de 5 secunde, folosiți săgețile de pe tastatură. Săgeata stânga vă duce 5 secunde înapoi, iar dreapta 5 secunde înainte. Pentru a sări în față sau spate 10 secunde, folosiți tastele L și J.
  5. Tastele numerice vă plasează pe un procentaj al lungimii clipurilor. Tasta 1 la 10%, tasta 3 la 30%, tasta 4 la 40%, etc.
  6. Pentru a mări viteza de playback pe YouTube, tineți apăsată tasta Shift și apăsați tasta . (punct).
    Pentru a reduce viteza, tineți Shift și apăsați pe tasta , (virgulă).
  7. Tasta F schimbă între modul Full Screen și normal. Tasta T este folosită pentru Theater Mode.
  8. Dacă un video are subtitrări disponibile, le puteți activa sau dezactiva cu tasta C.
  9. Când sunteți în modul Full Screen, tastele sus și jos reglează volumul.
  10. Tasta M poate fi folosită pentru a reduce volumul la 0.

Cum să faceți un USB bootabil (Windows 10)

Timp de citit: 2 minutes

Dacă tocmai ați achizitionat un calculator sau laptop nou, sau second hand, probabil că aveți nevoie și de un sistem de operare pentru acesta. Sau, poate doriți să vă reinstalați sistemul de operare pe PC-ul actual. Indiferent de situație, una dintre cele mai ușoare metode este opțiunea de a instala Windows-ul de pe un stick USB. Astăzi vă vom prezenta, în câțiva pași simpli, cum să vă configurați un stick USB pentru a putea instala sistemul de operare de pe el.

Bineînțeles, există câteva cerințe:

  • aveți nevoie de un stick USB de minim 8 GB (acesta va fi formatat pe durata procesului – dacă aveți nevoie de informații le de pe stick, este recomandat să le salvați înainte)
  • un calculator/laptop cu conexiune la internet (pentru a putea descărca imaginea sistemului de operare)

Pentru început, conectați stick-ul la calculator, folosind unul dintre porturile USB disponibile. Apoi, accesați site-ul Microsoft, pentru a descărca instrumentul de creare suporturi.

După ce ați descărcat aplicația, porniți-o prin dublu click, sau click dreapta și apoi Open. În meniul apărut, puteți citi termenii și condițiile, apoi apăsați pe butonul Accept.

La pasul următor veți avea de ales între două opțiuni. Selectați Create installation media (USB flash drive, etc.) for another PC și apoi dați click pe Next.

Apoi, selectați limba, tipul și arhitectura sistemului de operare. Dacă nu știți exact ce trebuie să alegeți, bifați căsuța Use the recommended options for this PC. Apăsați butonul Next.

În această fereastră, veți alege ce tip de media să folosiți. Selectați opțiunea USB flash drive și apoi faceți click pe Next.

Selectați dispozitivul USB pe care l-ați conectat la calculator și alegeți iar opțiunea Next. Noul meniu va afișa progresul operațiilor.

După terminarea procesului, aplicația va afișa un nou mesaj, iar dumneavoastră trebuie doar să dați click pe butonul Finish.

Pentru a putea scoate USB-ul în siguranță din calculator, deschideți folderul This PC, faceți click dreapta pe stick și selectați opțiunea Eject.

Felicitări! Acum puteți folosi stick-ul USB pentru a vă instala sistemul de operare Windows 10 pe orice dispozitiv doriți.

Cum să lucrați mai rapid pe calculator

Timp de citit: < 1 minute

Fie că o faceți din plăcere, sau locul dumneavoastră de muncă necesită activitatea pe calculator, aceasta poate deveni obositoare după o perioadă îndelungată de folosire. Am răscolit internetul și propria noastră experiență, pentru a vă aduce o listă de “ponturi” care să vă facă lucrul mai ușor.

Atunci când scrieți sau editați un document:

– puteți muta cursorul la începutul cuvântului precedent, apăsând tastele Ctrl + Săgeată Stânga

– pentru a muta cursorul la începutul următorului cuvânt, folosiți Ctrl + Săgeată Dreapta

– puteți rescrie ultimul cuvânt șters cu tastele Alt + Backspace

– ca să ștergeți un cuvânt întreg, apăsați Ctrl + Backspace

– dacă vreți să selectați un cuvânt întreg, puteți face dublu click pe acesta

– pentru a selecta un întreg paragraf, faceți triplu click pe el

– puteți folosi opțiunea Paste (Lipire) fără a importa și formatul original al textului, prin combinația Ctrl + Shift + V

        

Scurtături ale tastaturii:

– pentru a minimiza toate ferestrele, apăsați tastele Windows (Fereastră) + D

– apăsați F2 pe un fișier al cărui nume l-ați selectat pentru a-l redenumi

– închideți fereastră actuală cu Alt + F4

– în majoritatea browser-elor (Chrome, Firefox, etc.), folosiți Shift + Ctrl + T pentru a redeschide ultima fereastră închisă

– dacă sunteți într-un browser și doriți să închideți fereastra curentă, apăsați Ctrl + W

– Alt + PrintScreen face o captură de ecran, pe care o puteți vizualiza ulterior într-un editor de imagini (Paint, Photoshop, etc.)

Sperăm că aceste trucuri vă vor ajuta cu lucrul dumneavoastră și ne vedem în următorul articol!

Cât consumă un calculator? Iată cum este posibilă economia de energie

Timp de citit: 3 minutes

Utilizarea calculatorului a devenit indispensabilă în perioada contemporană. Fie că este folosit în interes personal sau în interes de serviciu, computerul joacă un rol esențial în viața de zi cu zi a tuturor. La fel ca orice aparat care funcționează pe bază de curent electric, computerul presupune un consum de energie.

În condițiile scumpirilor din ultima perioadă, tot mai mulți oameni devin reticenți atunci când vine vorba despre utilizarea de energie electrică. Te poți găsi, astfel, în situația de a nu ști în ce măsură este rentabil să utilizezi dispozitive precum calculatorul. Cu ajutorul informațiilor din acest articol, vei putea afla cât consumă un calculator și în ce poți să investești, pentru ca activitatea ta să fie una rentabilă.

1. Cât consumă un calculator

Atunci când utilizezi calculatorul în interes personal, complexitatea acțiunilor pe care le poți desfășura cu ajutorul său este una uriașă. Ai ocazia să folosești computerul personal pentru a naviga pe internet, a viziona filme sau a practica diverse jocuri. Fiecare dintre aceste activități influențează în mod diferit cât curent consumă un calculator.

Computerul tău este ca un mecanism complex, cu foarte multe elemente componente. Fiecare dintre aceste elemente este solicitat în mod distinct de procesele pe care le desfășori în activitatea ta de zi cu zi. Cât consumă un PC este, deci, o noțiune influențată puternic de tipul proceselor pe care calculatorul tău le desfășoară.

Pentru a-ți face o idee referitoare la cantitatea de energie electrică pe care o consumă computerul tău, îți vom prezenta câteva repere practice. Iată cât consumă un PC cu sursa de 460W, un procesor Intel Dual Core 4200+ și o placă video nVidia nForce 6150SE. Aceasta este o configurație specifică unui computer cu performanțe medii.

  • perioada de „idle“ – consumul mediu pe oră, pentru atunci când lași computerul deschis, fără a iniția diverse procese complexe, este cel mai mic. Conform testelor efectuate cu tool-uri specializate, consumul mediu, în acest caz, este de 79 W.
  • browsing și activități minore – foarte mulți utilizatori folosesc calculatoarele pentru a naviga pe internet și pentru a asculta muzică. În acest regim, consumul mediu ajunge la 86 W.
  • vizionarea de filme și seriale – placa video este un consumator important, iar activarea sa în mod intens prin intermediul filmelor va influența cât consumă un calculator în medie. În această situație, consumul mediu se ridică la 99 W.
  • gaming – cea mai intensă activitate la care poți supune un computer este cea de gaming. Practicarea jocurilor video poate să ridice consumul mediu până la 106 W. O creștere nu foarte abruptă, totuși, raportată la situația în care alegi să vizionezi un film pe PC.

Este important de menționat că monitorul este considerat a fi o componentă separată. Conectarea lui la electricitate se face în mod independent de cea a unității centrale. Un monitor de 17 inch consumă puțin peste 20 W, în medie.

Așadar, dacă vrei să afli cât consumă un calculator pe oră sau cât consumă un calculator pe lună, răspunsul variază în funcție de configurația de care dispui și de intensitatea la care utilizezi PC-ul.

În condițiile în care utilizezi un computer de nivel mediu în regim de 8-12 ore pe zi, răspunsul la întrebarea cât consumă un PC pe lună este de aproximativ 35-40 Kwh. Există, totuși, modalități prin care poți să reduci acest consum!

2. Metode de economisire a energiei consumate de calculator

O greșeală comună pe care o fac foarte mulți utilizator de calculatoare este aceea de a lăsa computerul deschis non-stop. Chiar și atunci când se află în stand-by, computerul tău necesită energie pentru a fi gata să își activeze imediat toate procesele.

De aceea, cea mai bună variantă la care poți apela pentru a economisi este aceea de a închide PC-ul imediat după ce ai terminat ce aveai de făcut. În plus, este recomandat chiar să scoți din priză unitatea centrală, monitorul și boxele, imediat după ce ai terminat de folosit computerul.

O altă variantă excelentă la care poți apela pentru a optimiza cât consumă un calculator este să apelezi la un model mai bun. Ai posibilitatea de a achiziționa laptopuri și calculatoare refurbished, la un preț excelent, de la Interlink.ro.

Îți poți alege configurația ideală pentru tipul de activitate pe care îl desfășori cel mai frecvent, la PC. De asemenea, poți beneficia de suport și consultanță pentru a găsi cele mai economice modele, potrivite pentru activitatea ta preferată.

Această variantă este recomandată și pentru cei care dețin afaceri și care vor să aibă o activitate cât mai sustenabilă. O flotă de computere refurbished este o modalitate foarte bună prin care poți economisi energie.

Acest lucru te ajută să ai și o activitate ecologică, dar și să faci economii semnificative cu energia. Pune la punct o bază de computere de calitate, achiziționate la prețuri foarte bune și instruiește-ți angajații să le folosească în mod inteligent.